Alergăm tot mai tare, dar stăm pe loc – de ce cifrele economice nu spun toată povestea

Hai s-o spunem pe șleau: dacă te uiți strict la datele oficiale, economia pare că se ține bine pe picioare. PIB-ul e în creștere, șomajul rămâne jos, salariile medii urcă și ele cu fiecare an. Dar atunci de ce, în viața de zi cu zi, ai senzația că ești tot mai strâns cu banii? Că nu mai rămâne nimic de pus deoparte? Că trăiești „pe muchie”, chiar dacă aparent nu ți-ai schimbat stilul de viață?

M-am tot gândit la treaba asta zilele trecute, după ce am dat peste o analiză despre economia modernă descrisă ca „alergat pe bandă”. Și sincer, mi se pare că ni se potrivește perfect.

Imaginează-ți că ai un salariu decent, chiar peste medie—să zicem, în jur de 1.500 de euro net. Acum vreo 4-5 ani, poate te descurcai cu 1000 - 1200 de euro pe lună: chirie, facturi, mâncare, o ieșire sau două pe lună și îți mai rămâneau bani de pus deoparte. Azi, însă, lucrurile s-au complicat.

Chiria a crescut de la 450 la 600 de euro. Cumpărăturile lunare nu mai sar de 200 euro, ci sar de 350 fără să-ți dai seama. Ieșirile au devenit un lux, iar întreținerea parcă îți vine din ce în ce mai des. Deși câștigi mai bine, te trezești că portofelul e mai gol ca înainte. N-ai devenit mai cheltuitor, doar că „normalul” costă tot mai mult.

Și aici apare păcăleala: inflația de la TV e de 6–7%, dar realitatea ta? Aia cu chirie, mâncare și facturi? Aia s-ar putea să fi crescut cu 30–40%. La TV vorbesc despre electronice, vacanțe, reduceri de Black Friday – dar tu trăiești din cartofii, uleiul și kilowatt-ul lunar. Acolo e adevărata inflație, nu în gadgeturi.

Paradoxul e că toate cheltuielile tale în plus sunt contabilizate drept „creștere economică”. Dar tu nu simți nicio creștere. Nici confort mai mare, nici siguranță, nici relaxare. Doar mai multă alergătură, fără destinație clară. Cam ca pe o bandă de alergat: dai din picioare, transpiri, dar nu te apropii de niciun orizont. Și dacă banda accelerează? Riști să cazi.

Atunci de ce persistă ideea că ne merge bine?

Pentru că ne uităm în sus, la cifre, nu în jur, la oameni. PIB-ul e umflat cu consum (uneori pe datorie), salariul mediu crește, dar știm cu toții că e tras în sus de câțiva norocoși. Inflația pare „controlată”, dar doar în statistici, nu în coșul zilnic.

Poate că ar trebui să ne uităm în altă parte după adevăr:

Cum trăiește prietena ta care lucrează în call center? Cât reușește să pună deoparte fratele tău sau colega de birou? Ce zice bătrânica de la etajul 3 despre facturi? Economia adevărată nu e în Excel, ci în blocul tău, în piață, în conversațiile de zi cu zi.

Și nu spun asta ca să dramatizăm, ci ca să vedem mai limpede. Atât timp cât ne comparăm cu grafice și proiecții „macro”, o să credem că doar noi greșim. Când de fapt, e posibil să fim cu toții prinși în aceeași cursă în gol. Și poate că nu noi ne mișcăm prea încet – ci sistemul a apăsat accelerația prea tare.

💬 Tu cum simți? În ultimii ani, simți că ai avansat sau doar ai alergat mai repede, pe loc?

Dacă ți-a plăcut ce-ai citit, dă-l mai departe! Poate mai deschide niște ochi și mai aduce puțină claritate în ce ni se întâmplă cu banii, lună de lună.