Dacă cineva câștigă, înseamnă automat că altcineva pierde?

La bursă răspunsul pare simplu: acolo banii se mută dintr-un buzunar în altul. Dar dacă ridicăm privirea spre economie în ansamblu, lucrurile devin mai complicate.

Inovația, productivitatea și noile piețe par să creeze valoare din nimic. Totuși, în paralel, mulți oameni simt că muncesc la fel ca înainte, dar puterea de cumpărare stagnează, iar casele și acțiunile devin tot mai scumpe. Am vorbit un pic despre acest subiect în articolul precedent.

Așadar, unde e adevărul? Trăim într-un joc cu sumă zero sau într-un joc unde “plăcinta” crește pentru toată lumea?

Jocuri cu sumă zero vs. sumă pozitivă

La ce mă refer mai exact:

Joc cu sumă zero

Ce câștigă unul = ce pierde altul. Exemplu: un simplu pariu între două persoane. Dacă eu câștig 100€, tu pierzi 100€. Aici nu se creează valoare nouă, doar se redistribuie.

Joc cu sumă pozitivă

Toată lumea poate mănâncă mai mult, pentru că plăcinta devine mai mare. Exemplu clasic: trecerea de la telefoanele Nokia la iPhone. La început părea doar o repoziționare (Nokia pierde, Apple câștigă). Dar de fapt, s-au creat industrii noi: App Store, social media, ride-sharing, advertising online. Au apărut milioane de joburi și business-uri care nici nu existau înainte.

Desigur, la prima vedere pare că “plăcinta” poate crește la infinit. Dar vine întrebarea esențială: de unde vin banii care alimentează aceste piețe noi?
Dacă mutăm resurse dintr-un loc în altul (ex: din telefoane clasice spre smartphone-uri), nu e oare doar o repoziționare?
Și atunci apare dilema: cât putem să creștem într-o lume unde pământul și munca sunt finite, dar capitalul financiar pare să fie infinit?

Problema resurselor finite

Economia nu trăiește doar din cifre pe un ecran. La bază, există trei factori clasici de producție:

• Pământ (land) → tot ce vine din natură: teren, petrol, minereuri, apă. Finite și limitate.
• Muncă (labor) → timpul și efortul oamenilor. Tot finită: avem doar 24 de ore pe zi.
• Capital → fabrici, mașini, bani, tehnologie.

Aici apare partea tricky: partea financiară a capitalului (banii și creditul) poate fi multiplicată aproape la infinit.

Cum cresc banii din economie

Masa monetară crește, în principal, prin două mecanisme:

1. Banca centrală → injectează bani noi atunci când cumpără active (de obicei obligațiuni guvernamentale) pe piața financiară. Astfel mărește baza monetară.
2. Băncile comerciale → amplifică efectul prin creditare. Atunci când dau un împrumut, nu scot bani dintr-un seif, ci creează depozite noi în conturile clienților. Practic, fiecare credit = bani noi în circulație.

Dar există o problemă: chiar dacă putem multiplica banii, nu putem multiplica și resursele reale.

• Poți tipări trilioane de dolari, dar nu poți tipări petrol sau pământ nou.
• Poți să creezi aplicații și AI, dar tot ai nevoie de oameni și energie ca să ruleze serverele.

Așadar, banca centrală dă “scânteia” prin injecțiile de lichiditate, iar băncile comerciale amplifică efectul prin credite. Așa se umflă masa monetară în economie.

Asset inflation vs. stagnarea salariilor

După ce am văzut cum se creează bani prin credit, apare întrebarea firească: unde ajung toți acești bani noi?

Pasul 1: Injecția de lichiditate

• Când băncile centrale tipăresc bani, ei nu ajung direct în buzunarele oamenilor.
• Lichiditatea intră prin sistemul financiar.

Pasul 2: Unde merg banii?

• Băncile comerciale folosesc lichiditatea pentru a acorda credite mai ieftine gospodăriilor și companiilor.
• Însă afacerile mici sunt văzute ca fiind riscante: profituri mici, șanse mai mari de faliment și bani blocați pe termen lung.
• De aceea, companiile mari și investitorii preferă să direcționeze capitalul către zone mai sigure, mai simple și mai lichide: acțiuni listate, obligațiuni corporative, imobiliare sau alte investiții speculative.
• Rezultatul este că banii nou creați ajung în principal pe piețele de asseturi, și mult mai puțin în salarii sau economia reală.

Pasul 3: Efectul asupra piețelor

• Când intră lichiditate uriașă în aceste piețe, prețurile activelor cresc.
• Apare fenomenul numit asset inflation.

Pasul 4: Impactul asupra salariilor

• În același timp, salariile nu cresc la fel de repede. De ce?
  • Companiile pot externaliza producția în țări cu costuri mai mici, rezultând presiune pe salariile locale.
  • Productivitatea muncii în economiile dezvoltate a crescut lent.
  • Negocierile salariale sunt rigide (o dată pe an, în general), în timp ce piețele financiare reacționează zilnic.

Rezultatul: cine are asseturi (casă, teren, acțiuni) devine mai bogat; cine trăiește doar din salariu pierde putere de cumpărare.

Pe scurt: banii noi nu curg în economie reală și salarii, ci se concentrează în asseturi. Diferența dintre cei care dețin și cei care muncesc se mărește de la an la an.

Consecința pe termen lung – jocul de Monopoly

Pe termen scurt, economia pare un joc cu sumă pozitivă: apar industrii noi, plăcinta se mărește, toată lumea are de câștigat.
Dar pe termen lung, dinamica începe să semene cu un joc de Monopoly:

• Cine deține asseturi → are acces la resurse reale (teren, materii prime, munca altora).
• Cine trăiește doar din salariu → pierde teren constant, pentru că nu poate acumula resurse într-un ritm comparabil.

De ce? Pentru că, oricât capital financiar s-ar crea, resursele reale rămân aceleași:

• Timpul (labor) nu se poate multiplica.
• Pământul (land) nu se poate extinde.
• Materiile prime nu apar din nimic.

Astfel, pe termen lung, cine are asseturi, câștigă din creșterea valorii lor (asset inflation) și din faptul că aceste asseturi reprezintă drepturi asupra resurselor finite.

Rezultatul? Polarizarea: câștigurile capitalului devin pierderile muncii. Pentru tot mai mulți oameni, economia începe să arate ca un joc cu sumă zero.

Concluzie

Dacă ar fi să reducem toată discuția la o singură frază, ar fi asta:

“Casa ta nu valorează mai mult. Doar banii tăi valorează mai puțin.”

Această propoziție surprinde esența fenomenului de asset inflation. O casă sau un teren sunt aceleași ca ieri: nu au primit un dormitor nou sau un hectar în plus. Dar pentru că masa monetară a crescut, fiecare unitate de bani cumpără mai puțin din aceste bunuri rare.

Astfel, asseturile reale devin ancore de valoare într-un sistem financiar unde banii se pot multiplica la infinit, dar resursele reale rămân limitate.

Întrebarea deschisă

Desigur, am simplificat mult analiza de mai sus. În realitate există nuanțe importante:

• Multe firme chiar creează valoare nouă prin inovație și investiții.
• Politicile fiscale și monetare pot schimba direcția fluxurilor de bani.
• Tehnologia (AI, energie regenerabilă, biotehnologie) are potențialul de a sparge unele limite.
• Iar schimbările climatice pot rescrie complet harta resurselor: topirea ghețarilor ar putea face ca regiuni precum Arctica sau Antarctica să devină locuibile și potrivite pentru activități economice.

Am ales să simplificăm pentru claritate, dar esența rămâne aceeași: într-o lume unde munca și resursele naturale sunt finite, iar capitalul financiar poate fi multiplicat la infinit, apare inevitabil tensiunea dintre bani și resurse.